NICIUN LUCRU MINUNAT NU A FOST R. W. Emerson

DESCRIERE

Unităţile medicale din ţară dar şi străinătate au din ce în ce mai multă nevoie de personal calificat, nu întâmplător ocupaţia de INFIRMIER (Ă) este la mare căutare în ziua de astăzi.

Ceea ce poate nu ştii, însă ne bucurăm să ţi-o spunem chiar noi, este faptul că OPTIM AD Calificări ţine pasul cu cerinţele pieţei forţei de muncă şi vine în întâmpinarea persoanelor ca tine, care practică sau au practicat meseria de Infirmieră, însă nu deţin o diplomă, cu o soluție nouă de calificare.

Ce-ți oferim prin această soluție? Posibilitatea de a te califica rapid, fără curs, doar prin susţinerea unei evaluări. Concret, îți oferim TIMP valoros. Timp pe care îl poți folosi pentru a intra în cursa pentru un job mai sigur, mai bine plătit. 

Este aceasta soluție optimă pentru tine? Dacă ai minim 8 clase, şi tu poţi obţine un certificat recunoscut în numai câteva zile, în baza experienţei acumulate în muncă. Tot ce trebuie să faci este să te înscrii la acest program şi să vii la data programată,  la centrul nostru din Braşov.

Şi încă ceva, cu diploma obţinută în urma evaluării te poţi angaja legal pe postul de INFIRMIER(Ă) într-un spital, grădiniţă, creşă, laborator de analize, clinică balneo, orice clinică medicală din ţara sau străinătate.

În urma absolvirii cu succes a examenului (evaluării) obții diploma de INFIRMIERĂ – certificat cu valabilitate permanentă emis de Autoritatea Națională pentru Calificări (A.N.C.) și recunoscut de Ministerul Educatiei Naționale și  Ministerul Muncii, iar apostilat și în Uniunea Europeană.   

PUBLIC ȚINTĂ

Acest program de calificare este potrivit pentru:

  • persoanele care lucrează în domeniul sanitar însă nu au o diplomă care să le ateste calificarea; 
  • persoanele care cunosc meseria de INFIRMIERĂ şi doresc să aplice pentru un post vacant în unităţile spitaliceşti de stat sau private; 
  • persoanele care practică meseria în azile de bătrâni, spitale, grădinițe, creșe, clinici medicale, sunt încadrate pe un alt post şi doresc să facă o schimbare în acest sens; 
  • persoanele care doresc să se angajeze în străinătate şi vizează o diplomă recunoscută în Uniunea Europeană; 
  • unităţile spitaliceşti care doresc să-şi califice personalul.

AVANTAJE program calificare

Infirmer(ă)

icon_1

Obținerea calificării pe baza experienței de muncă, FĂRĂ CURS.

icon_4

Posibilitatea de a munci în străinătate cu diploma acreditată UE.

icon_2

Posibilitatea obținerii unui loc de muncă mai bine plătit.

icon_5

Posibilitatea de a deschide propria afacere în urma calificării.

icon_3

REDUCERI oferite grupurilor de peste 5 persoane (CB inclus).

icon_6

Certificarea rapidă a competențelor necesare practicării meseriei.

MOD DE EVALUARE
Experiența ta de muncă este echivalată și certificată de către un evaluator de competențe profesionale. El este un specialist în domeniu, certificat ANC și înregistrat în Registrul Național al Evaluatorilor de Competențe Profesionale. Finalizarea cu succes a examinării (evaluării) presupune să obțineți 51 % din punctajul maxim stabilit.


1. Test scris de tip grilă cu răspunsuri multiple.
(timp alocat 100 minute)

Exista 11 competențe profesionale examinabile detaliate mai jos. Sunt între 5 -10 întrebări tip grilă pentru fiecare competență evaluată. Astfel, ai posibilitatea de a solicita certificarea pentru o singură competență, un grup sau toate competențele aferente calificării de Infirmieră.


2. Proba practică.
Aceasta se desfășoară într-o unitate medicală care ne pune la dispoziție dotările necesare pentru observarea deprinderilor dvs. practice și constă în întrebări orale și probe de lucru.

COMPETENȚE DE EVALUARE pentru obținerea calificării de Infirmier(ă):

_______

10 Întrebări practice prin care îți poți mini-evalua competențele profesionale

Aspecte urmărite la evaluarea practică: la proba practică se urmărește gradul de sociabilitate şi tactul dovedit în relaţia cu persoana îngrijită, abilitatea ta de a folosi tehnici şi metode variate pentru a comunica cu persoana îngrijită, promptitudinea, rapiditatea şi hotărârea în solicitarea ajutorului pentru beneficiar, măsura în care respecți criteriile de administrare a alimentelor solide şi lichide, capacitatea de a asigura condiţiile igienice în cameră şi de a aplica normele de igienă personală persoanei îngrijite, îndemânarea la schimbarea lenjeriei, etc.

GALERIE FOTO OPTIM AD CALIFICĂRI

GARANȚII OFERITE

Obții calificare ÎN NUMAI CÂTEVA ZILE, cu condiția să cunoști meseria.

Eliberarea certificatului se va efectua în termen de 5 zile de la ultima zi de evaluare.

Beneficiezi de consultanță GRATUITĂ pe tot parcursul evaluării.

Costul programului include toate taxele aferente participării, evaluării și eliberării diplomei.

Îți asigurăm transparența totală a rezultatelor obținute în urma evaluării.

GARANȚIA CALITĂȚII – dacă nu vei fi mulțumit de prestația noastră, primești banii înapoi.

Pentru informații suplimentare sau suport în realizarea înscrierii la acest program de calificare, vă așteptăm la sediul OPTIM AD CALIFICĂRI din Brașov, Centru Civic, Bd. Mihail Kogălniceanu nr. 23, bloc C7, etaj 6, ap. 603.

CONDIȚII DE ÎNSCRIERE

  • pregătirea minimă obligatorie: 8 clase (învățământul minim obligatoriu)
  • cunoașterea meseriei Infirmier(ă) (experiența de muncă în domeniul medical)

DOCUMENTE NECESARE

 

copie carte de identitate

copie certificat de naștere

copie certificat de căsătorie (dacă este cazul)

copia ultimului act de studii

Actele se pot transmite scanate pe adresa de email info@optimad-calificari.ro sau tip poze transmise direct pe WhatsApp la numărul +40 756 169 119.

Program SECRETARIAT 9:00 – 17:00  de Luni până Vineri.

  Întrebări frecvente

Din punct de vedere al finalităţii acestui proces, nu există nici o diferenţă. Certificatele obţinute (atât în urma unui curs de calificare sau a unui curs de iniţiere / perfecţionare şi cele de competenţe profesionale) au aceeași valoare. Diferenţa esenţială constă în faptul că, prin procesul de evaluare competenţele sunt demonstrate / certificate, în timp ce, prin formarea profesională acestea sunt formate.  Mai exact, formarea profesională se adresează persoanelor care vor să înveţe o meserie, în timp ce evaluarea competenţelor se adresează acelor persoane care au deja experienţa în muncă şi urmăresc, în principal, obţinerea unui certificat care să le ateste competenţele profesionale.

DA. Pentru a obţine certificatul de competenţe profesionale este nevoie doar de cunoaşterea meseriei pentru care se doreşte certificarea.

Este suficientă cunoaşterea meseriei pentru care se doreşte evaluarea şi certificarea competenţelor profesionale. Nu este neapărat necesar să se lucreze în domeniu la momentul evaluării, dar este necesară experienţă anterioară în domeniul respectiv.

În condiţiile în care un candidat nu promovează o proba de evaluare, acesta are voie să participe la o alta probă, prin aplicarea unui instrument asemănător ca structură, conţinut şi nivel de dificultate.

Certificatele sunt recunoscute şi au valabilitate la orice angajator de pe teritoriul României sau al statelor membre UE.

Certificatul se eliberează în termen de o săptămână de la finalizarea evaluării.

  Listă Programe

  Optim AD CALIFICĂRI

Menu

  Hai după noi și pe:

FACEBOOK

INSTAGRAM

Instagram has returned invalid data.